Şi e greu. Al naibii de greu.
E greu când conştientizezi că trăieşti într-un univers paralel. Un univers paralel în care nu trebuie să faci asta.
Şi e fain în universul ală. Universul ăla în care fabulezi. Şi aberezi. Şi îţi faci iluzii. Pentru că e al tău.
Al nimănui altcuiva. Numai al tău.
De aia e totul roz. De aia ai tot ce vrei. De aia radiezi de fericire şi de împlinire.
Că aici, la noi, nu e uşor. Nu e uşor să fie frumos. Şi să radiezi de fericire.
Dar e un început. Să accepţi ceva ce nu prea poţi accepta.
Şi acceptând, te detaşezi. Sau măcar ştii că trebuie să te detaşezi.
E absurd să crezi că va trece uşor. Absurd am zis!
Dar chiar e un început. Şi cum spune vorba aia, tot răul spre bine.
tomaalin 